Turiștii aflați zilele acestea pe litoralul românesc reclamă că apa Mării Negre este extrem de rece, ajungând la doar 13-15°C, din cauza unui fenomen natural numit „upwelling”. Potrivit Meteoplus, curenții marini aduc apă foarte rece din adâncime spre țărm, ceea ce a dus la o scădere bruscă a temperaturii apei în zona Constanța-Eforie, pe 22 iulie.
„Apa mării s-a răcit în zona Constanța - Eforie. A revenit fenomenul de , curenții marini aduc apă extrem de rece din adâncime spre țărm. Temperatura apei mării a scăzut spre 13...15 grade, comparativ cu ziua de ieri când valoarea termică a fost de 24 grade Celsius”, a transmis Meteoplus pe Facebook.
Turiștii spun că nu pot intra în apă din cauza temperaturilor scăzute: „Te duci la mare, afară 40°C, în apă 18°C! Diferență de 22 grade. Mai bine te duci iarna: 6 grade afară, 6 grade în apă. Așa măcar nu ai șoc termic”, a scris un turist. Alții au menționat că apa este „sloi” în Vama Veche sau că „te dor articulațiile când intri în apă”.
Unii turiști sunt de părere că lărgirea haotică a plajelor a contribuit la intensificarea curenților marini și, implicit, la răcirea apei chiar și în lunile de vară.
Ce este fenomenul „upwelling”?
Upwelling-ul este un proces prin care curenții marini aduc la suprafață apă rece din adâncurile oceanului. Acest fenomen este determinat de vânturi și de rotația Pământului, prin așa-numitul „efect Coriolis”. Vânturile, influențate de rotația planetei, deplasează apa de suprafață, permițând apelor reci din adâncime să urce la suprafață, răcind astfel litoralul chiar și în plină vară, explică National Geographic Society.
Specialiștii spun că fenomenul este natural, dar poate fi accentuat de modificările de mediu și intervențiile umane asupra litoralului. Pentru turiști, însă, răcirea bruscă a apei rămâne o surpriză neplăcută în mijlocul sezonului estival.
VEZI ARTICOLE