Apă-Canal Chișinău vrea să majoreze tariful la apă și canalizare. ANRE: O decizie ilegală!

02/11/2022 -09:11
Imagine

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică critică intenția autorităților capitalei de a majora tariful la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare furnizat/prestat de către S.A. „Apă Canal Chișinău”. Potrivit unui comunicat al ANRE, la moment, Apă-Canal Chișinău activează în baza unor Acorduri internaționale de împrumut, iar competența legală de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate în cazul dat aparține Agenției.

„Tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate prestate de operatori la nivel de municipiu şi care activează în condiţiile unor acorduri sau contracte încheiate cu organismele financiare internaționale, ratificate sau aprobate de Parlament, Guvern sau de consiliile locale, se stabilesc în conformitate cu Metodologia tarifară şi se aprobă de către Agenţie. În cazul în care operatorul nu activează în condițiile unor acorduri sau contracte încheiate cu organismele financiare internaționale, tarifele se determină anual de către operator în conformitate cu Metodologia tarifară şi se prezintă Agenţiei pentru avizare, iar consiliului local – pentru aprobare”, precizează ANRE.

În acest sens, Agenția menționează că aprobarea tarifelor nominalizate de către autoritatea administrației publice locale, cu omiterea etapei de avizare sau substituirea autorității de reglementare de către CMC alta decât ANRE, contravine legislației în vigoare, respectiv, este ilegală.

Recent, șeful Apă-Canal Chișinău, Irina Gutnic, a declarat în cadrul ședinței CMC că există riscul de deconectare a consumatorilor din capitală de la serviciile de apă și canalizare din cauza situației complicate în domeniul energetic. Potrivit ei, situația se datorează faptului că întreprinderea este „înglodată” în datorii.

Ca urmare, administrația capitalei a elaborat un proiect de decizie privind majorarea tarifului pentru serviciile de apă și canalizare pentru locuitorii mun.Chișinău. Proiectul ar urma să fie dezbătut în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău din 3 noiembrie.

sursa: www.deschide.md