Tarifele la gazele naturale pentru consumatori vor rămâne neschimbate până în luna ianuarie 2026. Abia după închiderea anului financiar și prezentarea calculelor finale de către noul furnizor de stat, Energocom, Agenția Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) va putea examina o eventuală ajustare a tarifelor, transmite ipn.md.
Directorul general al ANRE, Alexei Taran, a explicat, în cadrul unui club de presă, că procesul de ajustare a tarifului este unul complex și presupune mai mulți pași:
- analiza costurilor de achiziție a gazelor,
- evaluarea evoluțiilor de pe piețele regională și europeană,
- verificarea planurilor de investiții ale furnizorului,
ANRE stabilește pentru furnizori un venit reglementat anual, iar tariful este calculat matematic pe baza acestuia. Venitul aprobat include toate costurile – în special costul procurării gazelor – și este împărțit la volumul de gaze estimat pentru perioada de reglementare sau pentru anul calendaristic.
Pentru ca prețul final să fie considerat corect și justificat, toate aceste componente trebuie să fie clare, ceea ce este posibil doar după închiderea anului financiar, adică după 1 ianuarie 2026.
Alexei Taran a reamintit că Republica Moldova depinde în totalitate de importurile de gaze naturale și este expusă fluctuațiilor de preț de pe piața internațională, în special din spațiul european.
Experții indică, totuși, o posibilă scădere a tarifelor, având în vedere că Energocom a cumpărat gazele pentru sezonul rece 2025–2026 la un preț mediu de 410 euro/1000 m³, cu aproximativ 100 de euro mai puțin decât în sezonul precedent.
În formula de tarif:
- circa 60% reprezintă costul de achiziție a gazelor,
- aproximativ 28% sunt costurile de distribuție,
restul fiind alte componente reglementate.
Toți acești factori vor fi integrați în calculele ANRE, iar eventualele modificări ale tarifelor vor putea fi aprobate doar după finalizarea evaluărilor, în ianuarie 2026.