ANRE anunță apropierea reducerii tarifelor la gaz: noile prețuri ar putea fi aprobate în ianuarie

12/12/2025 -09:01
Imagine

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a anunțat că instituția se apropie de finalizarea procesului tehnic necesar pentru reducerea tarifelor la gaz. Analiza detaliată a investițiilor și a costurilor de bază ale Energocom, esențiale pentru structura prețurilor reglementate, este deja în desfășurare, transmite bani.md.

„La moment, le-am aprobat investițiile pentru anul 2025. Suntem în proces de analizare a planului de investiții și a costurilor de bază pentru anul 2026. Aceste două elemente sunt părți componente esențiale a structurii prețurilor reglementate”, a declarat Taran în cadrul ședinței comisiei Economie buget și finanțe.

Oficialul estimează că analiza va fi finalizată în prima parte a lunii ianuarie, iar ulterior Energocom va putea depune cererea de ajustare a tarifelor. „Agenția va face tot necesarul ca să putem, într-un timp cât mai urgent și mai scurt, să aprobăm noile prețuri”, a adăugat Taran.

Noile tarife la gaz ar putea fi aprobate nu mai devreme de luna ianuarie, dacă Energocom depune rapid solicitarea. În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024, după o majorare de 27,5%.