Ministrul Infrastructurii susține că Guvernul caută soluții pentru a evita deconectările de la curent, dar, potrivit calculelor de la sfârșit de săptămână, luni se va înregistra un deficit de energie electrică, îndeosebi în orele de maxim consum, dacă Centrala de la Cuciurgan va reduce semnificativ livrările.
„Am calculat din ceea ce avem acum. Pentru luni, vom avea câteva ore, ziua și seara, în care nu ne vor ajunge volumele de curent. Vedem cum se va comporta consumul. Avem sâmbătă și duminică să decidem de unde vom cumpăra”, a declarat Andrei Spînu la un interviu NewsMaker.
„Vom anunța care va fi situația.
Dacă se va ajunge la deconectări, este evident că se va începe cu cei care pot fi întrerupți, anumite companii, putem interzice iluminatul stradal, decorativ. Vom lua decizii treptate, care să nu afecteze consumatorii.
Deocamdată nu există un risc de deconectare a cetățenilor, dar îi încurajăm să economisim cu toții.
Vom cumpăra mai mult din România, la prețul plafon de 90 de euro pentru 1 MW”, a explicat Spînu.
Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” a anunțat în seara zilei de 21 octombrie 2022 stare de alertă pe piața energiei electrice a Republicii Moldova. Potrivit întreprinderii, deficitul prognozat pentru data de 21 octombrie constituie circa 80MW în orele de vârf.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a venit cu un îndemn la „calm” pentru cetățeni, după ce Moldova a intrat în stare de urgență în energie electrică. „În acest weekend nu vor fi deconectări. De luni, România va livra mai multă energie electrică Moldovei. Întreprindem și alte măsuri”, a anunțat Andrei Spînu.
Centrala de la Cuciurgan va reduce, din 24 octombrie, livrările de energie electrică de la 70% la 27% către malul drept al Nistrului. Anunțul a fost făcut de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.