Andrei Năstase promite despăgubiri pentru toți pensionarii: „Au pierdut circa 10 miliarde de lei din cauza indexărilor insuficiente”

15/09/2025 -13:08
Imagine

Andrei Năstase, candidat independent la funcția de deputat, a anunțat că a pregătit un proiect de lege prin care toți pensionarii ar urma să fie despăgubiți pentru pierderile provocate de indexările sub nivelul inflației din ultimii ani. El acuză guvernarea că „a nedreptățit seniorii”, invocând o diferență cumulată de aproximativ 10 miliarde de lei.

Într-o conferință de presă, Năstase a susținut că, în anii recenți, prețurile au crescut cu aproape 70%, în timp ce pensiile au fost indexate doar cu 54%. „Cel mai grav abuz a fost în 2023: inflația a depășit 30%, iar guvernul a indexat pensiile cu 15%. Rezultatul: fiecare pensionar ar fi pierdut, în medie, în jur de 15.000 de lei”, a afirmat el.

Ca exemplu, Năstase a indicat o pensie de 3.200 de lei, unde „nedreptatea” ar fi fost de circa 480 de lei pe lună, adică 5.750 de lei doar în primul an, pierderi care „au continuat să crească ulterior”. „Seniorii noștri au fost furați! Statul nu și-a respectat obligația legală și morală. Prin proiectul meu, aceste pierderi vor fi recuperate”, a declarat candidatul.

Finanțarea despăgubirilor Năstase propune achitarea sumelor „etapizat”, din fondul de pensii, din veniturile suplimentare ale bugetului de stat și din economii rezultate din:

  • reducerea numărului de deputați de la 101 la 61;
  • reducerea ministerelor de la 14 la 9;
  • desființarea consiliilor raionale;
  • plafonarea/eliminarea „salariilor nesimțite de sute de mii de lei”.

„Resurse există. Dar ele trebuie să ajungă la pensionari, la copii, la oameni, nu în buzunarele privilegiaților”, a subliniat el.

Măsuri din programul electoral Candidatul mai promite:

  • diminuarea prețurilor la produsele de bază și medicamente;
  • garantarea prin Constituție a unui venit minim decent;
  • pensie minimă de peste 5.000 de lei și majorarea tuturor pensiilor și salariilor;
  • reducerea vârstei de pensionare pentru femei la 60 de ani;
  • alocații lunare pentru copii: 3.000 lei până la 3 ani și 1.000 lei până la 21 de ani;
  • protejarea copilăriei de „abuzul ecranelor” prin educație, cultură și sport.

„Îmi asum să fiu vocea celor nedreptățiți și vocea voastră în Parlament. Este timpul dreptății!”, a conchis Andrei Năstase.

Guvernul și instituțiile responsabile nu au reacționat deocamdată la acuzațiile privind pierderile cumulate ale pensionarilor. Persoanele și autoritățile vizate beneficiază de dreptul la replică.