Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a depus sâmbătă, 1 noiembrie, jurământul de învestire alături de membrii noului Cabinet de miniștri, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Ceremonia a avut loc la sediul Președinției Republicii Moldova, în prezența președintei Maia Sandu, Comandant Suprem al Forțelor Armate, și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Anatolie Nosatîi a anunțat că va continua activitatea și implementarea proiectelor inițiate pentru dezvoltarea unei armate moderne, profesioniste și bine dotate, capabile să răspundă eficient provocărilor actuale.
„În mandatul următor îmi propun priorități în domeniul consolidării capacității de apărare pentru îndeplinirea misiunilor de bază. Continuarea procesului de modernizare a Armatei Naționale și, desigur, focusarea pe proiectele sociale pentru a spori atractivitatea serviciului militar”, a declarat ministrul Anatolie Nosatîi.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj pe Facebook la preluarea noului mandat, după întâlnirea cu efectivul de militari și angajați civili ai instituției. Oficialul a subliniat că modernizarea Armatei Naționale va continua, alături de proiectele deja începute, dar și de inițierea unor noi acțiuni pentru consolidarea capacităților de apărare.
„În centrul atenției rămân oamenii – militarii și familiile lor. Iată de ce, vom identifica noi proiecte sociale pentru sprijinul lor”, a menționat Nosatîi. El a adăugat că realizările de până acum au fost posibile datorită unei echipe profesioniste și dedicate, exprimându-și încrederea că, împreună, vor reuși să atingă obiectivele asumate și să asigure pacea și stabilitatea țării în următorii patru ani.
Sursa foto: Facebook/Anatolie Nosatîi