Anatol Dumitraș ar fi împlinit astăzi 70 de ani

14/11/2025 -13:48
Imagine

Astăzi, 14 noiembrie, Anatol Dumitraș, una dintre cele mai sensibile și iubite voci ale muzicii ușoare din Republica Moldova, ar fi împlinit 70 de ani.

Născut în satul Larga, raionul Briceni, Anatol Dumitraș și-a construit o carieră impresionantă prin talent, muncă și devotament față de scenă. A fost solist în mai multe formații, artist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și deținător al titlurilor onorifice „Maestru în Artă” și „Artist al Poporului”.

Deși au trecut nouă ani de la trecerea sa în neființă, melodiile lui – „Prima dragoste”, „Polițistul”, „Flori de liliac”, „Libertate” și multe altele – rămân în memoria și sufletul publicului, continuând să emoționeze generații întregi.

Anatol Dumitraș a decedat la București, pe 14 iunie 2016, la vârsta de 60 de ani, în urma unei lupte grele cu cancerul. Veșnică pomenire unei voci care a marcat istoria muzicii ușoare moldovenești.