Anastasia Lazariuc, în vârstă de 69 de ani, pare să fi găsit elixirul tinereții veșnice. Artista are o formă fizică de invidiat, iar timpul trece cu blândețe pentru ea. Cea mai recentă fotografie a artistei demonstrează că frumusețea nu are vârstă.
Artista a distribuit pe pagina personală de Facebook o imagine în care apare la plimbare, în parc. Poartă o rochie de lungime medie și o bluză cu mai multe volănașe. Temperaturile răcoroase de toamnă au determinat-o să aleagă și un bolero negru. Întreaga ținută este una elegantă, dar și relaxată, în același timp.
Artista pare să fi renunțat, cel puțin temporar, la vopseaua de păr, căci mai multe fire albe sunt evidente. De asemenea, nu identificăm filtre sau machiaj în exces. Artista are 69 de ani și își acceptă vârsta, cu tot ce implica ea, cum ar fi micile riduri de expresie.