Amenzi pentru pietonii care vorbesc la telefon în timp ce traversează strada

05/10/2018 -09:03
Imagine

Pietonii vor trebui să plătească o amendă consistentă, de până la 40 de euro, dacă vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada. Un nou act legislativ a fost adoptat miercuri în Lituania, pentru a reduce numărul victimelor accidentelor de circulaţie.

"Pietonii nu vor mai putea utiliza telefonul mobil în momentul în care se vor angaja în traversarea străzii", a declarat ministrul lituanian al Transporturilor, Rokas Masiulis.Începând de luna viitoare, cei care traversează strada în timp ce vorbesc sau îşi verifică mesajele pe telefonul mobil riscă o amendă care poate ajunge până la 40 de euro.În 2017, un număr de 68 de pietoni au decedat după ce au intrat în coliziune cu automobilele sau motocicletele din Lituania, o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 2,8 milioane locuitori.Potrivit celor mai recente statistici europene, Lituania se plasează pe locul al treilea în UE după mortalitatea rutieră, după România şi Letonia.sursa: www.agerpres.ro