Centrul Capitalei este practic paralizat în această după-amiază din cauza protestelor. Străzile din preajma bulevardului Ștefan cel Mare sunt supraîncărcate, iar circulația este îngreunată.
Unele străzi, cum ar fi str. Columna a fost blocată de către carabinieri, transmite www.stiri.md.
”Oamenii legii nu permit circulația prin centrul orașului, iar protestatarii sunt impuși să înconjoare pentru a intra în PMAN”.
În același timp, carabinierii au fost surprinși cum instalează gard de fier în Piața Marii Adunări Naționale.
Amintim că astăzi reprezentanții Partidului Șor de comun cu Partidul PACE organizează un nou protest, în scuarul Parlamentului.Publicitate
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că deține informații că reprezentanții Partidului Șor caută tineri de la 18 ani în sus, care să cântărească cel puțin 80 de kg, pentru a intra în altercații cu organele de forță.
Oamenii legii au ieșit în stradă pentru a asigura ordinea publică, asta în contextul protestelor care au loc în centrul Capitalei.