Alunecare de teren cu zeci de morți în Brazilia. Imagini înfricoșătoare cu pământul care o ia la vale

01/02/2022 -13:45
Imagine

Cel puțin 20 de oameni, între care mai mulți copii, au murit, în Brazilia, în inundațiile și alunecările de teren care s-au produs după ploi torențiale în Sao Paulo. Mai multe case, un viaduct și o secție de poliție au fost îngropate de alunecări de teren. Sute de familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele, scrie digi24.ro.

De la începutul sezonului ploios, furtuni puternice au lovit nord-estul Braziliei. Au întrerupt activitatea minieră din zonă și au adus daune culturilor agricole, lăsând în urmă și zeci de victime.

Sezonul ploios a început în octombrie, iar în statul Bahia (nord-est) s-au înregistrat cele mai grave inundaţii din ultimii 30 de ani. 24 de persoane şi-au pierdut aici viaţa, în timp ce în statul Minas Gerais (sud-est) cel puţin 19 persoane au murit şi mii de locuitori au fost strămutaţi.