Premierul Alexandru Munteanu a reafirmat angajamentul ferm al Guvernului față de consolidarea statului de drept și continuarea reformei justiției, subliniind că aceasta reprezintă fundamentul tuturor celorlalte reforme din țară, scrie realitatea.md
„Dacă aș putea schimba un singur lucru în Republica Moldova, acesta ar fi reforma justiției”, a declarat șeful Executivului în cadrul forumului dedicat reformei justiției și combaterii corupției, organizat de Centrul de Resurse Juridice.
Munteanu a evidențiat că cetățenii merită o justiție independentă, rapidă, incoruptibilă și accesibilă, iar aplicarea egală a legii este esența unui stat de drept. El a amintit pașii deja realizați, precum consolidarea independenței judecătorilor prin modificări constituționale, eliminarea influenței politice din Consiliul Superior al Magistraturii, lansarea evaluării extraordinare a integrității și inițierea reformei Curții Supreme de Justiție.
Deși Raportul Comisiei Europene din 2025 confirmă progresele, premierul a subliniat că acestea nu sunt suficiente și a recunoscut dificultățile reformei, care afectează interese vechi, dar Guvernul își asumă prețul politic al acestor schimbări.
Printre problemele persistente se numără durata excesivă a unor dosare, presiunile asupra magistraților și deficitul de personal. Ca răspuns, Guvernul vizează finalizarea evaluării extraordinare, ocuparea funcțiilor vacante, creșterea atractivității profesiilor juridice, accelerarea dosarelor de corupție, confiscarea bunurilor infracționale și digitalizarea justiției.
Premierul a mai subliniat legătura directă dintre justiție și economie, atrăgând atenția că investitorii au nevoie de reguli clare și instanțe care aplică legea rapid și imparțial.
În contextul regional complicat, cu război hibrid și tentative de corupție electorală, Munteanu a îndemnat instituțiile să reacționeze fără excepții și duble standarde.
Reforma justiției, a concluzionat premierul, nu este despre un guvern sau un mandat, ci despre viitorul Republicii Moldova și încrederea cetățenilor în stat.