Mai multe instituții de învățământ din stânga Nistrului au recepționat azi mesaje anonime precum că instituțiile ar fi fost minate. Elevii au fost evacuați, iar clădirile au fost inspectate de geniștii din stânga Nistrului, care au constatat că alerta a fost falsă.
Autorii au trimis mesaje provocatoare în care au notat că doresc „eliberarea teritoriului de sub ocupația rusă” în caz contrar „instituțiile de învățământ vor fi aruncate în aer”. Mesajele au fost scrise în limba rusă și se încheie cu „trăiască Moldova”.
Instituțiile au fost verificate și geniștii au constatat că alertele au fost false. Cazul a fost comentat imediat de liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a avertizat că pedeapsa „pentru astfel de glume” este aspră.
„Experiența a arătat că de multe ori autorii alertelor false cu bombă se află peste hotare. De data aceasta, autorii au implicat în jocul lor politica. Nu vom permite să semănați discordie între naționalități”, a notat pe canalul său de Telegram, Vadim Krasnoselski.
Acesta a mai adăugat că elevii și studenții se vor întoarce în scurt timp în sălile de clasă. „Amintesc că autorii alertelor false despre presupuse acte de terorism sunt pasibili de răspundere penală”, a mai avertizat liderul nerecunoscut de la Tiraspol.