În municipiul Chişinău a fost declarat din nou Cod Galben de alertă COVID-19.
După o perioadă în care Capitala s-a aflat sub Cod Verde COVID-19, în municipiul Chișinău este declarat din nou Cod Galben de alertă, din cauza creșterii numărului cazurilor noi de infectare în ultimele 14 zile. Potrivit ştiri.md, decizia a fost luată la şedinţa operativă a serviciilor municipale. Astfel, masca rămâne obligatorie în spațiile publice închise, în transportul public, la stațiile de așteptare a mijloacelor de transport, dar și la evenimente, cu aglomerație de oameni. Alte restricţii, deocamdată, nu au fost anunţate de responsabilii în sănătate.