Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care se recuperează după o otrăvire ce aproape că i-a fost fatală, le-a cerut autorităților ruse să-i returneze hainele pe care le purta în ziua în care i s-a făcut rău.
Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok la un hotel din Tomsk, Siberia. Opozantul numărul unu al lui Vladimir Putin, Navalnîi a început să se simtă rău la 20 august, la bordul unui avion către Moscova.Navalnîi, care se află în prezent la Spitalul universitar Charité din Berlin, a scris, într-o postare pe blog, că a fost adus în Germania complet gol și că hainele lui ar putea fi o probă vitală în ancheta privind otrăvirea sa.„Acum mă interesează un singur lucru: hainele mele. Adică hainele pe care le purtam în ziua otrăvirii, pe 20 august. (...) Înainte de a fi autorizat să fiu adus în Germania, ei mi-au luat toate hainele şi m-au trimis complet gol. Având în vedere că s-a găsit Noviciok pe corpul meu şi că o metodă de infectare prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt o probă materială foarte importantă”, a scris pe blog Navalnîi, potrivit CNN.”Cer ca hainele să fie atent ambalate într-un sac de plastic şi să-mi fie înapoiate”, a mai scris el.Guvernul german a anunțat oficial că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent chimic din grupul Noviciok, un agent neurotoxic conceput de către specialişti sovietici în scopuri militare, concluzie susținută de alte două laboratoare din Franța și Suedia.Kremlinul a negat cu tărie orice implicare, dar rămân multiple întrebări.La sfârșitul săptămânii trecute, Navalnîi anunța că încă nu poate să-și folosească telefonul în mod corespunzător sau să-și toarne un pahar cu apă, dar se află pe ”drumul cel bun” de recuperare după otrăvirea aproape fatală.sursa