Află regulile noi ce vor trebui respectate în restaurante și cafenele, începând cu 1 iunie
Luând în considerație situația epidemiologică din Republica Moldova, Asociația Patronală MĂR (Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova) a propus spre aprobare un set de condiții pentru reluarea activității sectorului de alimentație publică. Există reguli care trebuie respectate de către gazde, dar și reguli ce trebuie să le cunoască fiecare dintre clienți și vizitatorii localurilor.Condiții de reluare a activității
a unităților de alimentație publică (cafenele, baruri,restaurante), teraselor de vară integrate unităților și teraselor independente:1. distanță socială (distanță între mese 1,5 metri).1.1. În cazul meselor imobile, se va păstra distanța de 1,5 metri între însemnele demarcaj.1.2. În cazul instalării între mese sau divizării meselor prin ecran de protecție dinplexiglass (sticlă, sticlă organică, peliculă de polietilenă, etc.), se păstreazădistanța socială de 1,5 metri de la partea deschisă a mesei.2. mese de maximum 8 persoane, cu excepția grupurilor constituite din membrii familiei curudenie de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoane ce aucalitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei);Grade de rudenie în linie dreaptă:A. Gradul I de rudenie – părinții și copiii;B. Gradul II de rudenie – bunicii și nepoții.Grade de rudenie în linie colaterală:A. Gradul II de rudenie – frații3. măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajațilorla intrarea în tură și înregistrarea sub semnătură a angajaților în registrul de sănătate aunității);4. dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant;5. igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru;6. informație pentru consumatori pe ușa de intrare a însemnelor de urmat;7. instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu sau pe mesele clienților.Condiții de reluare a activității unităților de tip fast-food cu servire în interior:1. limitarea accesului în interiorul locației potrivit numărului de puncte de preluare acomenzii, cu păstrarea distanței de cel puțin 1 metru între stațiile de preluare comenzi.1.1. În cazul în care există mai mulți clienți decât numărul de stații de preluare acomenzii, zona de așteptare va fi în fața stațiilor de preluare a comenzilorrespectând distanța de cel puțin 1 metru între persoane.1.2. În cazul în care există mai mulți clienți decât spațiul oferit în fața stațiilor depreluare a comenzilor menționate în punctul A., clienții vor aștepta în fața unitățiide alimentație publică păstrând distanța de cel puțin 1 metru între persoane.2. distanță socială (distanță între mese 1,5 metri).2.1. În cazul meselor imobile, se va păstra distanța de 1,5 metri între însemnele demarcaj.2.2. În cazul instalării între mese sau divizării meselor prin ecran de protecție dinplexiglass (sticlă, sticlă organică, peliculă de polietilenă, etc.), se păstreazădistanța socială de 1,5 metri de la partea deschisă a mesei.3. mese de maximum 8 persoane, cu excepția grupurilor constituite din membrii familieicu rudenie de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoanece au calitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei);4. fiecare stație de preluare a comenzilor va fi dotat cu ecran de protecție din plexiglass(sticlă, sticlă organică, peliculă de polietilenă, etc.);5. regulile de distanțiere socială vor fi afișate la loc vizibil la intrarea în unitate, angajațiiavând obligația de a verifica și asigura respectarea lor;6. informație pentru consumatori pe ușa de intrare cu însemnele de urmat;7. măsuri sanitare obligatorii angajați (mască, mănuși, măsurarea temperaturiiangajaților la intrarea în tură și înregistrarea sub semnătură a angajaților în registrulde sănătate a unității);8. dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant;9. igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru;10.instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID-19 la fiecare stație de preluare acomenzii.Instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID-19:1. spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun și/sau dezinfectați-le cu o soluțiesanitarizantă;2. evitați contactul direct cu persoanele care au simptome de gripă sau răceală;3. evitați pe cât posibil locurile aglomerate și respectați distanța socială de cel puțin 1metru de la alte persoane;4. acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel sau cu pliul cotului atunci când tușiți saustrănutați;5. sunați imediat medicul de familie dacă aveți febră, tuse, respirație îngreunată, curgenasul;6. pentru informații suplimentare, sunați la linia verde a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică 0-800-123-00