Actrița Diana Decuseară-Onică, laureată a Premiului „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale!

16/01/2021 -16:54
Imagine

Actrița Diana Decuseară-Onică de la Teatrul Național ,,Mihai Eminescu” a fost desemnată laureata Premiului „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale. Talentata și îndrăgita actriță s-a învrednicit de premiul onorant pe 15 ianuarie, în cadrul Zilei Naționale a Culturii.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat ieri, 15 ianuarie, festivitatea de premiere a laureaților ediției 2021 a Galei Premiilor anuale în domeniul Culturii.

Premiile Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în domeniul culturii se acordă anual pentru produse de creaţie şi inovaţii artistice care au un impact semnificativ asupra patrimoniului cultural naţional şi internaţional, au obținut aprecierea societăţii şi au contribuit la promovarea culturii naţionale pe plan internaţional.

Adresăm sincere felicitări actriței Diana Decuseară-Onică pentru momentul important din cariera profesională!

https://youtu.be/H0ubNKMxizk