Accident rutier cu implicarea a trei mașini pe strada Kiev din Chișinău. Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei

03/12/2025 -11:13
Imagine
Colaj stiri.md

Trei automobile au fost implicate ieri, în jurul orei 17:00, într-un accident pe strada Kiev din Chișinău. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă șoferul care ar fi provocat coliziunea a părăsit locul incidentului.

Potrivit informațiilor oferite de Cristina Talpă, ofițer de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în accident au fost implicate două autoturisme de marca KIA și un Ford.

În urma impactului, nu au fost raportate persoane rănite, însă șoferul automobilului Ford, suspectat că ar fi provocat accidentul, a părăsit locul faptei înainte de sosirea polițiștilor, transmite Știri.md.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și desfășoară acțiuni pentru identificarea conducătorului auto, care riscă să fie tras la răspundere conform legislației în vigoare.