Doi șoferi au ajuns la spital după un accident în lanț produs marți seara, 23 septembrie 2025, în jurul orei 20:17, la intersecția șoselei Balcani cu strada Petricani, în Chișinău.
Potrivit poliției, preliminar s-a stabilit că un automobil Toyota, condus de un bărbat de 45 de ani, a lovit din spate un BMW la volanul căruia se afla o femeie de 30 de ani. În urma impactului, BMW-ul a fost proiectat într-o Dacia condusă de un bărbat de 43 de ani, iar aceasta a fost aruncată într-un alt Toyota, staționat la semafor și condus de un bărbat de 61 de ani.
Șoferii din Toyota (45 de ani) și BMW (30 de ani) au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului și eventualele abateri rutiere.