Mai mulți deputați PAS au fost puși de Rusia în lista neagră drept răspuns la reducerea numărului de diplomați ruși. Potrivit surselor Europei Libere este vorba de 18 deputați, inclusiv vicedirectorul Poliției de frontieră, Oleg Bucătaru și directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei.
Deputații vizați sunt ai partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” și este vorba despre:
- Mihai Popșoi
- Radu Marian
- Veronica Roșca
- Andrian Cheptonar
- Ion Șpac
- Eugenia Cojocari
- Ersilia Qatrawi
- Mihail Druță
- Maria Pancu
- Artemie Catanoi
- Igor Chiriac
- Ion Groza
- Vasile Grădinaru
- Sergiu Lazarencu
- Vitalie Jacot
- Ion Babici
- Doina Gherman
- Gheorghe Cojoc
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat astăzi la Ministerul rus de Externe pentru explicații, după ce 45 de angajați ruși de la ambasada de la Chișinău au părăsit Moldova, conform unimedia.info.