9 greșeli banale pe care le faci când folosești gadgetul şi care l-ar putea distruge

20/09/2021 -10:39
Imagine

9 greșeli banale pe care le faci când folosești telefonul. Unele obiceiuri pot fi fatale pentru smartphone.

Un om petrece în medie patru ore zilnic pe telefonul său mobil, însă în tot acest timp, obișnuiește să facă și câteva greșeli banale. Află care sunt lucrurile pe care le faci în mod greșit atunci când folosești smartphone-ul, scrie sinteza.org.

Acest dispozitiv atât de prezent în viețile noastre este util atât pentru relațiile pe care le avem cât și pentru timpul liber, funcționează de cele mai multe ori în mod optim. Însă, există și dăți atunci când nu merg tocmai așa lucrurile și astfel că dă naștere unei stări irascibile pentru mulți dintre noi.

Dintre problemele frecvente poate fi amintită supraîncălzirea, astfel că este util să afli ce să faci pentru a preveni acest lucru și a nu ajunge în punctul în care acesta ajunge în flăcări. Dintre semnele pe care telefonul le dă în cazul supraîncălzirii, amintim:

procesele de rulare sunt mai lente, unele aplicații durează ceva timp să se deschidă sau se închid brusc;
blițul camerei nu mai funcționează;
încărcarea bateriei durează mai mult decât de obicei sau nu se încarcă deloc;
ecranul se poate estompa sau chiar se poate opri;
ai parte de erori de semnal pe măsură ce telefonul intră în modul de consum redus de energie.
În ceea ce privește greșelile pe care le faci în mod obișnuit în ceea ce privește utilizarea telefonului mobil, acestea sunt lucruri la care nu te-ai fi gândit că ar putea afecta comportamentul dispozitivului.

  1. Îl folosești într-o zi caldă sau îl lași în soare

Deși este un lucru destul de evident, încearcă să eviți expunerea telefonului direct la razele soarelui sau să îl lași în interiorul mașinii. Acest lucru se poate întâmpla de multe ori fără să ne dăm seama, spre exemplu cum ar fi luarea unei mese în aer liber, astfel că obișnuim să îl punem pe masă. Același lucru se poate întâmpla chiar și atunci când folosești telefonul mobil pentru a naviga. Dacă temperatura depășește 35 de grade Celsius, ar fi vine să eviți să folosești telefonul în lumina directă a soarelui.

  1. Îl ții tot timpul aproape de computer, tabletă sau alt telefon

De cele mai multe ori, atunci când ne așezăm la birou, acolo unde avem laptopul sau computerul, tindem să punem telefonul lângă unul dintre aceste dispozitive. Toate aceste dispozitive se vor încălzi doar prin simplul fapt că le ținem aproape, transmițându-și căldura în mod reciproc. Acest lucru va afecta performanța pe termen lung, de aceea este recomandat ca acestea să fie ținute la distanță.

  1. Îl porți tot timpul în buzunar

În cazul în care este o zi călduroasă la care se mai adaugă căldura corpului, atunci fii sigur că telefonul tău va avea de suferit din cauza supraîncălzirii. De aceea se recomandă ca telefonul mobil să nu fie purtat în buzunar care are contact direct cu pielea, cu atât mai mult într-o zi călduroasă.