75 de kilograme de artificii au început să explodeze într-o mașină în care șoferul a aprins o țigară

01/01/2024 -19:19
Imagine

Un tânăr de 21 de ani, din orașul olandez Nieuwleusen, a cumpărat 75 de kilograme de artificii din Germania, pentru a le folosi de Revelion, duminică noaptea.

Se afla la doar câțiva kilometri distanță de casa lui, când, după ce a fumat o țigară, a încercat să o arunce pe geam, dar vântul a suflat-o imediat înapoi, provocând un incendiu în interiorul mașinii lui Volvo V70, potrivit Libertatea.

„Am văzut fulgerări roșii și am auzit o bubuitură. S-a făcut negru în mașină din cauza fumului. Ne-am gândit: trebuie să coborâm din mașină”, ​​a declarat Gerben sursei citate. „Când eram în afara mașinii, am văzut doar că a luat foc. S-au aprins toate artificiile, în valoare de sute de euro”.

„Fumam în mașină. Cred că eu am aruncat mucul de țigară afară, dar apoi a zburat înapoi și a aterizat pe locul unde erau artificiile. Păcat că mașina mea și artificiile au dispărut, dar mai ales este păcat de mașină”, a mai spus tânărul.

Prietenul lui, care se afla pe bancheta din dreapta, a scăpat nevătămat, însă Gerben are arsuri pe un picior și a fost transportat la spital. „Din fericire, nu avem răni grave”, spune tânărul, care spune că nu se așteaptă să primească bani de la asigurător pentru automobil.

Pe rețelele de socializare a devenit viral un video care surprinde primele secunde după ce mașina s-a aprins. Imaginile arată fum negru care se ridică pe cer, în timp ce rachete de lumină colorate explodează în toate direcțiile. Claxonul mașinii sună în mod repetat, în timp ce exploziile de artificii răsună peste drumul de țară și câmpul gol din apropiere.

În ciuda încercărilor pompierilor de a salva mașina, aceasta a ars complet.