73 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. Conducerea țării a depus flori la monumentul „Trenul durerii”

06/07/2022 -08:27
Imagine

Se împlinesc 73 de ani de la al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia. Prim-ministra Natalia Gavrilița și Președintele Parlamentului, Igor Grosu au depus flori la monumentul „Trenul durerii”, în memoria victimelor celui de-al doilea val al deportărilor din anul 1949.

„Acum 73 de ani această palmă de pământ era zguduită de o tragedie. În noapte 5 spre 6 iulie 1949 în doar câteva ore sovieticii au urcat în vagoane aproape 36 de mii de oameni. A durat ani de zile să revină în patrie și să facă viața de la zero. Mulți nici nu au apucat asta, fiind torturați și împușcați pe drum. Vorbim de cei mai buni gospodari, de femei, de bătrână, de copii, de oameni absoluți nevinovați”, a spus Natalia Gavrilița.

„Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 73 de ani de la cel mai mare val deportărilor staliniste. Această operațiune a fost o crimă dintr-un întreg lanț de fărădelegi și acțiuni de genocid ale regimului sovietic. Arestările s-au făcut noaptea. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați din casele lor, arestați fără a li se permite a lua rezerve cu ei. Multe familii din țară au fost atinse de această dramă, drepturile oamenilor au fost călcate în picioare indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau”, a declarat Igor Grosu.

sursa: www.unimedia.info