Un bărbat a fost condamnat la 5 ani de închisoare de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru trafic de influență și samavolnicie. Sentința a fost pronunțată pe 17 noiembrie, iar pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis. Până la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest, iar acesta a fost dat în căutare, transmite TVR Moldova.
Cum acționa bărbatul
Potrivit probelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție, bărbatul, împreună cu o altă persoană, ar fi pretins că are influență asupra angajaților ÎS „Cris Registru”. El ar fi promis că poate asigura evaluarea pozitivă a doi soți la examenele practice pentru obținerea permisului de conducere, în schimbul sumei de 1.200 de euro.
Într-un alt episod, inculpatul ar fi profitat de încrederea unei persoane de la care a primit trei mijloace de transport, promițând o plată lunară de câte 10.000 de lei pentru folosința fiecărui vehicul. Ulterior, când proprietara a cerut restituirea mașinilor, în condițiile în care acesta nu și-a onorat obligațiile, bărbatul ar fi refuzat, susținând că vehiculele îi aparțin și că ar fi achitat deja o parte din sumă.
El a restituit doar un singur mijloc de transport și a ascuns locul aflării altuia, cauzând un prejudiciu de 15.000 de euro.
De la suspendare la executare efectivă a pedepsei
Dosarul a ajuns în instanță în 2017. Prima examinare (noiembrie 2017 – ianuarie 2019) s-a soldat cu o condamnare la 4 ani de închisoare cu suspendare și o perioadă de probațiune de 3 ani. Instanța a admis și acțiunea civilă, dispunând încasarea sumei de 15.000 de euro de la inculpat.
Ulterior, în perioada octombrie 2019 – martie 2024, instanța de recurs a admis contestația procurorilor privind individualizarea pedepsei și a dispus rejudecarea cauzei la aceeași instanță, dar în alt complet de judecată.
Deși inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția, pe durata examinării inițiale a dosarului (trimis în instanță în 2017), acesta a comis fapte similare în 2018, pentru care a fost condamnat în 2020 – aspect care a cântărit în agravarea pedepsei.
Sentința din 17 noiembrie poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.