25 de drone au atacat regiunea Odesa în această noapte. Cel puțin doi morți. Infrastructura portuară la Dunăre a fost avariată

03/09/2023 -08:17
Imagine

25 de drone lansate de ruşi au atacat duminică regiunea Odesa. Infrastructura portuară a fost avariată şi cel puţin două persoane au fost ucise.

Rusia a lansat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, un atac cu drone asupra unor părţi din regiunea Odesa din sudul Ucrainei, lovind o infrastructură portuară de la Dunăre şi rănind cel puţin două persoane, potrivit Kievului, citat de Reuters.

„În noaptea de 3 septembrie, ocupanţii ruşi au lansat mai multe valuri de atacuri cu drone Shahed-136/131 din sud şi sud-est“, a scris Armata aerului ucraineană pe contul de Telegram, adăugând că apărarea antiaeriană a doborât 22 de drone dintr-un total de 25 lansate, transmite şi AFP.

Potrivit Reuters, Comandamentul Militar Sud al Ucrainei a indicat pe reţele sociale că atacul a vizat 'infrastructură civilă de la Dunăre' şi cel puţin doi civili au fost răniţi.

Nu au fost date detalii despre ce facilitate portuară a fost lovită. Armata a transmis că incendiul rezultat a fost stins rapid.

Unele surse media ucrainene au raportat explozii în portul Reni, unul din cele două porturi de la Dunăre operate de Ucraina.

Reuters notează că nu a putut verifica în mod independente aceste relatări.