Video! Surpriză agreabilă făcută de poliţişti pentru un băiețel dintr-un sat din Cahul de ziua lui!

27/05/2022 -15:45
Imagine

Un băiețel de 11 ani, din satul Burlacu, raionul Cahul, a avut parte de o zi de naștere mai specială. Și asta pentru că a fost felicitat chiar de angajații poliției.

Băiețelul şi-a văzut visul împlinit când Polițiștii au acceptat invitația de a veni la ziua sa de naştere și i-au făcut o surpriză frumoasă.

,,Colegii noștri din Cahul au aflat despre dorința lui Ianiș, un băiețel din satul Burlacu. La ziua lui de naștere și-a dorit să participăm și noi!

La cei 11 ani băiatul știe că vrea să devină #polițist. Iar pentru ca dorința să devină măcar pentru o clipă realitate am mers la el acasă și l-am felicitat “colegial”.

Dragă Ianiș, noi îți mulțumim din suflet pentru emoțiile de astăzi... care ne-au făcut să înțelegem că fericirea o găsim în lucruri simple.LA MULȚI ANI! ”, au comunicat reprezentanții Poliției din R. Moldova, alături de un filmuleț.

Ianis le-a mulțumit călduros polițiștilor pentru surpriză. Video: