O femeie din Iași, însărcinată cu patru băieței, s-a infectat cu Covid-19. Care este starea mamei și copiilor după naștere?

10/03/2021 -19:01
Imagine

O femeie infectată cu Covid-19 a născut patru copii la o maternitate din Iaşi, evoluţia mamei şi a celor patru bebeluşi fiind favorabilă.

Directorul Maternităţii ”Elena Doamna” din Iaşi, Gabriel Martinescu, a declarat că echipa de medici din cadrul acestei unităţi a avut de rezolvat un caz complex, în premieră pentru România, cel al unei paciente de 37 de ani, care prezenta Covid-19, cu sarcină cvadruplă, transmite Stirileprotv.ro.

Medicii au extras prin cezariană cei patru copii, toţi fiind băieţi, cu greutatea între 1.400 şi 1.800 de grame. 

Pacienta se simte bine, starea ei fiind una stabilă. 

Evoluţia celor patru bebeluşi este de asemenea una favorabilă.