Kătălina Rusu, într-o ședință foto emoționantă alături de fiicele sale: ,,Sărbătorile de Paști aduc lumină”

01/05/2022 -12:15
Imagine

Kătălina Rusu este o mamă fericită și împlinită. Interpreta s-a bucurat de clipe prețioase și pline de dragoste alături de soț și fiicele sale, iar momentele frumoase au fost surprinse în cadrul unei ședințe foto ce transmite căldură, iubire și maternitate.

Interpreta a ținut să împărtășească câteva dintre fotografii și cu publicul său virtual de pe facebook.

,,Sărbătorile de Paști aduc lumină, dragoste și liniște în case și în suflete, ne întăresc în credință și ne fac mai smeriți, mai buni și mai curați sufletește. Pe unii îi aduce acasă, iar pentru alții acasă e acolo unde este dragostea, acolo unde sunt cei dragi, acolo unde ochii sclipesc de fericire, iar inima este plină de dragoste. Sărbători binecuvântate! ”, a scris interpreta în postarea sa.

Este de remarcat faptul că artista are o familie adorabilă. Cele două mici prințese, Mia în vârstă de 7 luni, și Melissa, în vârstă de 2 anișori, sunt universul părinților. Așa cum era de așteptat, fotografiile au fost apreciate de prietenii virtuali.

,,Sunteți superbi”, ,,Atât de frumoși și uniți”, ,,Sărbători frumoase în familie”, au notat câțiva dintre internauți în secțiunea comentariilor.