Premieră medicală în Moldova! O femeie cu transplant renal a născut un copil sănătos

27/12/2016 -14:28
Imagine

Lacrimi de bucurie pentru o tânără din raionul Strășeni! Acum trei ani femeia se afla pe pragul morții, întrucât suferea de insuficiență renală. Astăzi, aceasta ține în brațe un copil. Transplantul renal pe care l-a efectuat i-a salvat viața, iar între timp tânăra a devenit mamă.

Elena Șchiopu, în vârstă de 31 de ani, este din orașul Strășeni.În 2013, femeia a fost diagnosticată cu insuficiență renală, în urma unei complicații provocate de amigdalită. Timp de nouă luni, aceasta a fost dependentă de aparatul de dializă.Ulterior însă tânăra a fost supusă unei operații de transplant renal, primind un rinichi sănătos de la tatăl său.După transplant, s-a întâmplat o minune în viața Elenei, care a scăpat de problemele grave de sănătate.Mai mult, Elena a devenit mamă. Ea a născut pe cale naturală un băiețel sănătos, de 3,4 kg, în data de 24 decembrie, în ajun de Crăciunul pe stil nou.Micuțul poartă numele Mihai, în cinstea bunelului donator.[blockquote-quoted]„Mi-a fost teamă de complicații, dar a meritat riscul. Am avut mare noroc de medici buni care mi-au monitorizat sarcina și care mi-au dat cele mai bune sfaturi”, a povestit emoționată Elena pentru e-medicina.md.[/blockquote-quoted][blockquote-quoted]„Sarcina a decurs normal. Atât mama, cât și copilul sunt sănătoși. Cu toate acestea vor mai rămâne la spital pentru câteva zile. Din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut, mama nu are voie să alăpteze. Întreaga echipă îi mulțumește domnului că s-a reușit nașterea unui copil sănătos”, a dezvăluit medicul obstetrician-ginecologul Vadim Scarlat, de la Institutul Mamei și Copilului.[/blockquote-quoted]Medicul Igor Codreanu, care este și șeful Agenției de Transplant din Moldova spune că, în Moldova, această minune s-a produs pentru prima oară.[blockquote-quoted],,Am demonstrat că se poate și la noi, mai ales când există dorință atât din partea mamei, a familiei, cât și a medicilor. Elena și-a dorit imediat după operația de transplant să conceapă un copil. Am îndemnat-o să aibă puțină răbdare, întrucât este interzis acest lucru imediat după intervenția chirurgicală. Dar iată că am reușit să obținem rezultate frumoase. Era necesar ca toți cei implicați să-și asume niște responsabilități pentru binele pacientului. Suntem mulțumiți că am reușit să facem față”.[/blockquote-quoted]