Lista alimentelor contraindicate pentru bebeluși în primul an de viață

04/04/2017 -13:23
Imagine

În jurul vârstei de 7 luni începe diversificarea alimentației bebelușului. În baza ghidului de diversificație a alimentației sugarilor, elaborat de către specialiști, medicul pediatru îți va recomanda să introduci în meniul bebelușului anumite fructe, legume, cereale integrale și, apoi, treptat, alte alimente potrivit vârstei. O serie de alimente, însă, sunt interzise bebelușului în primul an de viață, având în vedere că organele sale interne nu sunt, deocamdată, suficient de dezvoltate și pregătite din punct de vedere funcțional pentru a le digera și metaboliza. Așadar, alimentele de mai jos NU ar trebui să se regăsească în meniul copilului, în primul an de viață.1. Laptele de vacă

Laptele de vacă are un înalt potenţial alergen, poate duce la diaree, colici abdominale, un rol important având apariţia intoleranţei la proteinele laptelui de vacă. În plus, enzimele tractului digestiv nu sunt capabile să digere corespunzător laptele de vacă, care are o altă compoziție decât laptele de mamă și este mai sărac în fier. În schimb, copilul poate consuma iaurt sau brânză moale de vaci, dacă îi permite vârsta.

/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });2. Zahărul

Bebeluşul nu are nevoie de zahăr, deoarece laptele de mamă, formulele de lapte praf, legumele, fructele și cerealele conţin suficient zahăr. Este bine ca nici după vârsta de 1 an să nu-i administrezi zahăr în exces și să nu obişnuieşti copilul cu dulciuri. Pentru un plus de savoare, poți adăuga îndulcitori naturali, cum ar fi curmalele, stafidele, dovleacul ori alte fructe.3. SareaNu este necesar să adaugi sare la prepararea mâncării. Chiar dacă mulţi părinţi consideră că bebeluşii refuză mâncarea deoarece nu e bună fără sare, acest lucru nu este adevărat. Este important să obișnuim copii, de mici, să consume mai puțină sare.4. Mierea de albineMierea de albine este un alt produs contrindicat în primul an de viață. Aceasta poate conține spori de Clostridium botulinum, care pot germina în sistemul digestiv al copiilor și provoca botulism, o boală rară, dar potențial letală. Acești spori, însă, sunt inofensivi pentru adulții și copiii cu vârsta de peste 1 an.5. Albușul de ouProteinele din albușul de ou pot cauza o reacție alergică severă la unii bebeluși, în plus acesta poate suprasolicita funcția rinichilor insuficient de maturizați la bebeluși. Gălbenușul de ou, în schimb, poate fi administrat rațional, dacă oul a fost fiert în prealabil timp de 15-20 de minute. 6. Nucile Nucile și arahidele pot fi administrate în doze mici, măcinate, doar bebelușilor fără un istoric familial de alergii. În general, medicii nu recomandă nuci întregi copiilor de până la 5 ani.7. MezelurileMezelurile sunt interzise tuturor copiilor, indiferent de vârstă, deoarece conțin foarte multe substanțe chimice periculoase, sunt înalt calorice și lipsite de valoare nutritrivă, conducând la obezitate, carență de vitamine, creșterea riscului de cancer și boli de stomac și pancreas.8. ConserveleStai departe de conserve! Motivul este același - diverse chimicale sunt folosite pentru a conferi gust și  miros, conservanți chimici, E-uri. Supele, pastele sau legumele la conservă conțin mult sodiu.9. Alimentele procesatePufuleți, chipsuri și alte produse din această categorie nu se dau bebelușilor, deoarece conțin conţin mulţi aditivi, condimente, coloranţi toxici, periculoși pentru organismul micuților.10. CiocolataCiocolata, cacao sunt tonizante, induc alergii și stare de agitație copilului mic, cresc nivelul de aciditate gastrică și pancreatică, provoacă dereglări de somn.11. SucurileSucurile naturale de fructe și legume, cu atât mai mult cele procesate, nu se administrează copiilor mici. În schimb, se recomandă pireurile omogenizate sau fructul întreg cu tot cu pulpă. În plus, sucul poate cauza intoleranță digestivă, diaree.12. CeaiulCeaiul negru, dar și cel verde, împiedică absorbția fierului din alimente și conduce la anemie. Ceaiul nu este recomandat în meniul copilului până la vârsta de 6 ani. În scop de hidratare, copiii trebuie să bea apă de izvor. Ceaiul de plante îl poți oferi doar în scop terapeutic, în cazuri de răceală, intoxicație alimentară, diaree.Precauție! Fructele de pădure (căpșuni, mure, fragi, zmeură) se administrează cu atenție, fără a face excese, copiilor fără antecedente de alergii.Murăturile, produsele afumate, semipreparatele trebuie evitate. Carnea grasă, carnea animalelor tinere (sub vârsta de 8 luni) nu este indicată copiilor.Informează-te de fiecare dată atunci când începi diversificarea alimentației bebelușului. Consultă medicul tău, cere-i sfaturi! Nu uita, doar de tine depinde dacă bebelușul va crește sănătos și cu un sistem imunitar puternic.[blockquote-quoted]Alimente pentru bebeluşi, în funcţie de vârstă[/blockquote-quoted]