Copiii cu cerințe educaționale speciale vor putea continua studiile trei ani în plus, concentrându-se pe dezvoltarea independenței

Imagine
Imagine ilustrativă

Copiii cu cerințe educaționale speciale, care până acum aveau posibilitatea să finalizeze doar clasa a IX-a, vor putea să învețe încă trei ani. În această perioadă suplimentară, elevii cu dizabilități intelectuale severe se vor concentra pe dezvoltarea abilităților de viață și a independenței, mai degrabă decât pe materiile liceale. Programul-pilot, lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), va debuta în februarie 2026, informează IPN.

Ministrul educației, Dan Perciun, a precizat că grupele vor fi formate din maximum șase copii, susținuți de două cadre didactice de sprijin. Scopul proiectului este integrarea elevilor cu nevoi speciale în școlile obișnuite și pregătirea lor pentru viața independentă.

Grupele de sprijin vor funcționa inițial în cadrul gimnaziilor, etapa obligatorie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, urmând ca ulterior să fie extinse și la nivel liceal.

Pe lângă acest proiect, MEC reintroduce notele în clasa a IV-a la limba română și matematică, pentru a facilita tranziția elevilor către gimnaziu. Ministrul a explicat că unele studii au arătat că trecerea bruscă la sistemul de notare poate genera stres, iar revenirea treptată la note ajută copiii să se adapteze mai ușor.

De asemenea, ministerul propune programe de integrare lingvistică pentru copiii reveniți din diaspora și extinderea compensației anuale de 4.000 de lei pentru materiale didactice și profesorilor din învățământul profesional tehnic.

Școlile cu peste 400 de elevi din Chișinău și Bălți vor trece la autogestiune financiară, ceea ce le va permite să administreze direct bugetul pentru reparații, dotări și angajări.

„Noile programe și reforme urmăresc să asigure o educație incluzivă, echitabilă și de calitate pentru toți elevii, indiferent de nevoile sau locul în care învață”, a concluzionat ministrul Dan Perciun.