Clipe de bucurie și magie! Surpriza pregătită de pompieri și actori pentru copiii de la Institutul Oncologic

23/12/2022 -09:03
Imagine

Astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a surprins mai mulți copii internați la Institutul Oncologic din municipiul Chișinău prin desfășurarea unei activități cultural artistice.

Salvatorii și pompierii le-au organizat pacienților o frumoasă atmosferă de sărbătoare, în ajunul Crăciunului. Aceștia au avut parte de un spectacol de lumini oferit de patru autospeciale împodobite cu luminițe. Micuții au fost încântați să simtă spiritul iernii și să petreacă timpul cu oaspeții.

Copiii au avut parte de un spectacol cu păpuși din partea actorilor Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”.  

De asemenea, la eveniment a participat Fanfara Inspectoratului General de Carabinieri, care au interpretat un recital de colinzi și piese de Crăciun. 

La final, pacienții internați au primit daruri și felicitări cu ocazia sărbătorilor, din partea conducerii IGSU. 

Tradițional, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează în preajma sărbătorilor de iarnă Caravana Salvatorilor și Pompierilor care în acest an au adus feeria sărbătorilor pentru micuții din cadrul Institutului Oncologic din municipiul Chișinău.Publicitate

Scopul activităților realizate este de a bucura copiii din spital, dar și de a le oferi o atmosferă magică în ajun de Crăciun.