Un primar din România, verificat de Poliție după ce a luat în spațiu cinci moldoveni

30/11/2025 -12:29
Imagine
Sursa foto: playtech.ro

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României și ofițeri din cadrul IGPR – DIC au coordonat, marți dimineață, percheziții în comuna Dumbrăveni, într-un nou dosar privind cetățeni străini din fosta URSS cu domicilii posibil fictive, pe raza acestei comune, scrie monitorulsv.ro

Printre adresele verificate s-au număra și locuințele primarului Ioan Pavăl și ale secretarului comunei, Mihai Chiriac. Ambii au declarat presei că au luat în spațiu, conform legii, mai multe persoane din Republica Moldova și Ucraina – inclusiv un primar de comună și un deputat moldovean – care aveau nevoie de domiciliu pentru a obține cetățenia română.

Primarul a subliniat că a pus la dispoziția polițiștilor toate documentele solicitate și că nu i s-a comunicat vreo calitate de acuzat sau vreo măsură restrictivă, catalogând acțiunea drept un control de rutină. Secretarul comunei a menționat, la rândul său, că are de multă vreme în spațiu nouă persoane, majoritatea prieteni din Republica Moldova.

Potrivit comunicatului oficial al Parchetului, ancheta vizează destructurarea unei rețele suspectate că ar fi facilitat obținerea de documente de identitate românești pe baza unor certificate de cetățenie și domicilii nereale, pentru persoane din Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte state din fosta URSS. 18 beneficiari ai acestor documente au devenit suspecți în dosar.

Autoritățile subliniază că perchezițiile au scop probatoriu și nu aduc atingere prezumției de nevinovăție.