Parlamentul European: compensații după 3 ore întârziere și bagaj de mână gratuit, fără taxe

21/01/2026 -22:33
Imagine

Parlamentul European a anunțat miercuri că susține consolidarea drepturilor pasagerilor aerieni, prin menținerea dreptului la despăgubiri după o întârziere de trei ore și păstrarea compensațiilor în intervalul 300–600 de euro, în funcție de distanța zborului. Eurodeputații insistă, de asemenea, ca pasagerii să poată lua gratuit la bord un obiect personal și un mic bagaj de mână, fără taxe suplimentare.

Miercuri, Parlamentul European și-a adoptat poziția asupra revizuirii normelor UE privind drepturile pasagerilor aerieni (652 de voturi pentru, 15 împotrivă și 9 abțineri), în contextul propunerilor avansate de statele membre în iunie 2025.

Potrivit unui comunicat de presă, eurodeputații doresc să mențină dreptul pasagerilor de a primi compensații dacă zborul are o întârziere de peste trei ore, este anulat sau pasagerilor li se refuză îmbarcarea. În schimb, Consiliul UE și companiile aeriene ar susține reducerea compensațiilor până la cel mult 500 de euro și acordarea lor doar pentru întârzieri mai mari de 4 sau chiar 6 ore.

Parlamentul se opune reducerii sumelor compensatorii și propune păstrarea nivelului între 300 și 600 de euro, în funcție de distanța parcursă.

Asistență pentru pasageri: băuturi, masă și cazare

Eurodeputații susțin menținerea obligației companiilor aeriene de a oferi pasagerilor blocați:

  • băuturi răcoritoare la fiecare două ore după ora inițială de plecare,
  • o masă după trei ore,
  • cazare peste noapte de maximum trei nopți în cazul întârzierilor prelungite.

În acest punct, Parlamentul și Consiliul au aceeași poziție, iar limita de trei nopți ar oferi companiilor aeriene „mai multă previzibilitate”, se arată în comunicat.

Bagaj de mână gratuit: un obiect personal + un bagaj mic

Parlamentul dorește ca pasagerii să aibă dreptul de a transporta gratuit în avion:

  • un articol personal (geantă de mână, rucsac, laptop etc.),
  • un mic bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 100 cm (suma lungime + lățime + înălțime) și greutate maximă de 7 kg.

Noile prevederi mai vizează eliminarea taxelor suplimentare percepute uneori când pasagerii completează greșit numele la check-in. De asemenea, pasagerii ar trebui să își păstreze dreptul de a alege între cartea de îmbarcare digitală și cea pe hârtie.

Ce urmează

Poziția Parlamentului va fi transmisă Consiliului. Dacă Consiliul nu acceptă toate amendamentele, va fi convocat un comitet de conciliere pentru a se ajunge la un acord asupra formei finale a proiectului de lege.