Noaptea în care Trump a postat 160 de mesaje pe rețeaua sa de socializare: teorii ale conspirației, atacuri la adresa adversarilor și laude la adresa sa

03/12/2025 -15:12
Imagine
Sursa foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a inundat luni seară platforma sa Truth Social cu aproximativ 160 de mesaje în mai puțin de patru ore, alternând între atacuri la adversari politici, teorii conspiraționiste și mesaje de auto-felicitare.

Potrivit The Guardian și Daily Beast, în intervalul 19:09 – 23:57, Trump a postat aproape o dată pe minut, redistribuind frecvent aceleași mesaje, unele în forma originală, altele cu comentarii adăugate.

O parte semnificativă a mesajelor sale a fost dedicată atacurilor asupra unor adversari politici precum senatorul Mark Kelly, guvernatorii Gavin Newsom și Tim Walz, Nancy Pelosi, foștii președinți Barack Obama și Joe Biden, fostul șef al FBI James Comey și fostul procuror general Eric Holder.

Trump a criticat în termeni duri deciziile și acțiunile acestora, acuzându-i de „nepatriotism” și de încurajarea militarilor să nu se supună președintelui.

Pe lângă criticile dure, Trump a redistribuit mesaje elogioase, inclusiv un clip al congresmanului republican Byron Donalds, care îl numește „cel mai mare președinte care a trăit vreodată”. Totodată, a postat materiale festive, inclusiv imagini cu el și actorul Macaulay Culkin în Home Alone 2, însoțite de afirmația că „Crăciunul este oficial din nou minunat”.

Avalanșa de mesaje a inclus și teorii conspiraționiste, unele respinse oficial, precum afirmații despre implicarea lui Elon Musk în „salvarea” alegerilor din 2024, documente care „demască” rolul lui Obama în „farsa Russiagate”, acuzații privind voturi ilegale ale imigranților și speculații despre folosirea unui autopen de către Michelle Obama pentru grațieri controversate.

A doua zi, Trump s-a trezit foarte devreme dimineață, pentru o nouă zi de muncă, dar ceva mai târziu a fost surprins în timp ce părea că ațipise în timpul ședinței de cabinet, potrivit New York Times.

Insert Embed Code

Deși această sesiune intensă nu a fost un record absolut pentru Trump, care a mai postat peste 200 de mesaje în iunie 2020, în timpul protestelor naționale, sau 142 de mesaje în timpul procesului de impeachment, ea a fost una dintre cele mai active de pe platforma sa.

În ciuda activității nocturne, Trump s-a trezit devreme marți dimineața și a continuat postările cu un mesaj entuziast: „TRUTH SOCIAL ESTE CEL MAI BUN! Nu există nimic care să se apropie măcar de el!!!”.