Moldova rămâne fără medalia de bronz câștigată la Jocurile Olimpice

12/07/2017 -07:41
Imagine

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis! Moldova rămâne fără medalia de bronz câştigată la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.TAS a respins apelul canotorului Serghei Tarnovschi şi a menţinut decizia Federaţiei Internaţionale de Canotaj privind retragerea medaliei şi suspendarea sportivului pe o perioadă de patru ani. Informaţia a fost publicată pe site-ul oficial al Tribunalului.Tarnovschi a fost sancţionat de către forul internaţional de canotaj deoarece a picat testul anti-doping, la câteva zile după ce a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Mai mult, forul internaţional i-a anulat toate rezultatele înregistrate din data în care a fost făcută constatarea, 8 iulie 2016.Serghei Tarnovschi este un canotor moldovean de origine ucraineană care reprezintă ţara noastră la competiţii sportive din anul 2013.