Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat interceptarea unui vas militar rusesc și a unui tanc petrolier care treceau în apropierea apelor britanice. Potrivit instituției, navele au fost monitorizate de Royal Navy în cadrul misiunilor obișnuite de supraveghere și descurajare în zona Atlanticului de Nord și a Canalului Mânecii, scrie Associated Press și The Independent.
Potrivit ministerului, nava de patrulare HMS Severn a urmărit timp de două săptămâni deplasarea navelor rusești prin strâmtoarea Dover și mai departe, spre vest. Ulterior, monitorizarea directă a fost preluată de un aliat NATO neprecizat, în largul coastelor Bretaniei (Franța), în timp ce HMS Severn a continuat supravegherea de la distanță.
Autoritățile britanice nu au precizat momentul exact al interceptării, subliniind că operațiunea face parte din misiunile regulate de cooperare cu aliații NATO.
Creștere cu 30% a traficului naval rusesc lângă apele britanice
Londra a anunțat anterior trimiterea în Islanda a trei avioane de patrulare maritimă P-8 Poseidon, în cadrul unei misiuni NATO mai ample de monitorizare a navelor și submarinelor rusești în Atlanticul de Nord și Arctica.
Ministerul britanic al Apărării susține că, în ultimii doi ani, numărul navelor rusești care trec în apropierea apelor britanice a crescut cu aproximativ 30%, ceea ce a determinat intensificarea patrulelor navale și aeriene.
Suspiciuni în jurul navei „Iantar”: lasere și potențială amenințare la adresa infrastructurii submarine
Londra și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea și față de activitatea navei rusești de cercetare oceanografică „Iantar”, pe care experți occidentali o consideră, de fapt, o navă de recunoaștere, capabilă să opereze vehicule subacvatice și să monitorizeze sau să saboteze cabluri submarine.
„Iantar” a fost observată în apropierea coastelor britanice în noiembrie 2024 și ianuarie 2025. Săptămâna trecută, ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat că echipajele avioanelor P-8 Poseidon au fost ținta unor sisteme de orbire cu laser provenite de pe „Iantar”. În urma acestor incidente, monitorizarea navei a fost intensificată, inclusiv cu aviație de patrulare.
Healey a descris activitatea „Iantar” drept o potențială amenințare, afirmând că Londra este pregătită să răspundă oricăror acțiuni ostile ale Rusiei.
Replica Moscovei: acuzații de „isterie militaristă”
Ambasada Rusiei la Londra a respins acuzațiile, acuzând Marea Britanie că „alimentează isteria militaristă”. Diplomații ruși au susținut că Moscova nu este interesată de infrastructura submarină britanică, iar speculațiile privind o posibilă amenințare din partea Rusiei ar fi „nefondate”.
Reprezentanții ambasadei au îndemnat Londra să evite „pașii nechibzuiți”, argumentând că astfel de acțiuni afectează negativ securitatea în Europa și cresc riscul unor incidente în spațiul maritim și aerian.