Un copil de 7 ani din Cantemir a adormit și nu s-a mai trezit. Oamenii legii cercetează circumstanțele

17/05/2020 -21:18
Imagine

Caz cumplit într-o familie din localitatea Cîrpești, raionul Cantemir. Un băiat de doar șapte ani a murit în somn. În jurul orei 14:00, mama acestuia, în vârstă de 31 de ani a sunat la poliție și a spus că fiul ei a făcut febră, după care a adormit şi nu s-a mai trezit.

Potrivit polițiștilor, minorul s-a trezit în jurul orei 07:00 azi dimineață, iar după asta a privit televizorul împreună cu fraţii săi.„Băiatul a vomitat. El a fost întrebat de părinţi dacă se simte rău, iar acesta a spus că nu îl doare nimic şi vrea să doarmă. La ora 13:50, mama băiatului când a vrut să-l trezească a observat că acesta nu prezenta semne de viaţă”, a precizat Cristina Ciobanu, ofițera de presă a IP Cantemir, potrivit www.tv8.md.În urma cercetării la faţa locului, semne de moarte violentă nu au fost stabilite. Mama copilului i-ar fi dat copilului un preparat medicamentos pentru că băiatul avea febră. Toate circumstanțele urmează a fi cercetate și stabilite de către Inspectoratul de Poliție Cantemir.