O tânără în vârstă de 23 de ani din oraşul Baraolt, România, diagnosticată cu Covid-19, a născut doi copii gemeni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântul Gheorghe.
Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, a declarat că femeia a fost adusă săptămâna trecută la Sfântu Gheorghe, după ce a fost confirmată pozitiv, şi, conform protocoalelor valabile în această perioadă, a născut prin cezariană.Potrivit acestuia, fetiţele gemene nu sunt infectate cu noul coronavirus, iar ultimele două teste consecutive făcute mamei au ieşit negative.Dr. Roşu Matyas a mai spus că dacă nu vor apărea complicaţii, atunci la începutul săptămânii viitoare vor fi externate din spital.Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a declarat pentru Agerpres că, după ştiinţa sa, acesta este primul caz din ţară în care o femeie diagnosticată Covid a născut gemeni.Andras Nagy Robert a precizat că la ora actuală în spital sunt internaţi şase pacienţi suspecţi de infecţie cu noul coronavirus, precum şi 46 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, printre care 8 din judeţul Braşov, transferaţi la Sfântu Gheorghe pentru intervenţii ortopedice sau chirugicale.Dintre cei 46 de pacienţi, unul singur se află în stare critică, fiind intubat la secţia de Terapie Intensivă.