Frumusețea cere multe sacrificii și... mulți bani. Pentru a-și menține tenul tânăr și luminos la ai săi 41 de ani, Angelina Jolie beneficiază lunar de un tratament pe care nu și-l poate permite oricine.
Doctorul său, David Colbert, care se mai ocupă de staruri precum Naomi Watts, Rachel Weisz şi Michelle Williams, a declarat că actriţa se supune unui tratament cu laser care costă între 20.000 şi 24.000 de dolari anual. Colbert a început să lucreze cu Angelina Jolie în timp ce aceasta filma pentru „Salt“. El i-a făcut actriţei câteva creme şi machiaje speciale pentru protecţia pielii în timpul scenelor de acţiune mai complicate.Totodată, dermatologul a oferit detalii şi despre procesul de înfrumuseţare al protagonistei din „Maleficent“. Jolie acordă lunar 35 de minute îngrijirii tenului, durată care se poate prelungi dacă alege şi un tratament pentru întregul corp. Ritualul de îngrijire pe care îl urmează Angelina se numeşte The Triad Facial, a fost creat de doctorul David Colbert şi are trei părţi: microdermabraziunea, tratamentul cu laser şi exfolierea (cu extract de lavandă), scrie glamour.ro.Doctorul susţine că nu toate vedetele apelează atât de des la un astfel de tratament (ca partenera lui Brad Pitt), ci doar înaintea unor evenimente importante, unul dintre beneficiile sale fiind că are efecte imediate şi nu produce roşeaţă.