Chipsuri retrase din magazine. La ce risc se expun cei care le consumă

04/03/2023 -11:10
Imagine

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), din România, a anunțat vineri, 3 martie, că un tip de chipsuri a fost retras de pe rafturile magazinelor.

”Furnizorul DENNRRE a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produselor Eco chipsuri de legume lot (dată de expirare) 15 aprilie 2023 şi 22 aprilie 2023, ca urmare a depăşirii valorilor admise ale acrilamidei”, este anunţul postat pe site-ul ANSVSA.

Cei care au cumpărat aceste chipsuri sunt sfătuiţi să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazin, în perioada 2 - 23 martie, urmând să primească contravaloarea lor.

Acrilamida este o substanță chimică ce poate fi prezentă în alimente ca urmare a preparării termice.

Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) a avertizat asupra posibilului risc cancerigen pe care îl implică acrilamida, o substanță prezentă și în cafea, dar și în unele produse pentru copii.